Acel sentiment pe care il am cu tine...

Totul s-a terminat brusc.Tot trecutul mi-a fulgerat prin trup la volti necunoscuti adevarul inexistentei sale.O lovitura;batai transpirate ale inimii mele,un chicot dracesc si gata pactul.E incredibil cum dintr-un intuneric asa de profund (ochii tai...)se naste o lumina pura,ca a credintei.E acolo,orice inafara de pacat dar magnet pentru pacatele mele neingrijite.E o iubire care arde rece,senin,ca o stea,conferindu-mi vesnicie,si nu stiu daca azuru-i care se scurge prin sangele meu e de fapt "bun".Sufletul meu zboara,se indeparteaza de trup,lasandu-l de piatra.Eram fericita,eram implinita,dar ceva lipsea:pasiunea.Trebuia s-o caut.Am cautat-o cu disperare printre scandurile mortuare,sferice ca vesnicia ale irisului tau.Demonul meu cuminte,ingerul meu brunet...Stiu ca tu vei fi mereu acolo,neintinat,gata sa ma imbratisezi si sa imi agiti pacatul,dar eu?Mi-e teama.Inimii mele ii e frig.Ea e oarba,dar atunci cand imi zambesti ea vede soarele stralucind si ii simte razele calde,tu ai facut-o sa vada lumina sufletului tau,si ai devenit imediat Steaua Nordului ei,tu o conduci. Viata,cu tot ce inseamna ea,ma paraseste si face loc golului pe care il idealizam.Imi pierd umanul si devin divin.Tremur.Nu,mintea mea tremura.Saruta-ma.Nu vreau sa ma pierd... Albul luminii tale interioare imi dilueaza verdele si ma face calma,linistita,albastra.Stiam eu, Viata Este Raul De Eternitate, iar eu ma desprind de ea si ma urc pe scara invizibila catre atemporal.Nu mai sunt rosie,risipita,ca o simpla flacara umana.Devin desavarsita,conceptuala,ideala,iar pierderea momentului pacatos imi sterge pana si durerea,si mi-e dor,si ma-ncrunt,si mi-e ciuda ca sprancenele mele nu se mai misca.Durerea,teama,tot ce e firesc,dispare de pe figura mea.Ramane chipul de inger,puternic,atotstiutor,binevoitor.Si mi-e teama...Vino aici,sa mai iau putin din iubirea ta si sa-mi ung trupul cu ea.E vindecatoare de teama.Sau asa obisnuiam sa cred...Tine-ma strans si lasa-te cuprins de bratele mele eterice prin care vibreaza teama suprema (aceea care anuleaza orice alta forma de teama),teama de a nu te pierde.Molipseste-te de teama aceasta si lipeste-te de mn pentru ca stiu ca atunci nici unul din noi n-o sa se mai teama.Te iubesc si simt nevoia sa inchei orice mesaj destinat tie cu acest lucru: Te iubesc.

Iubite,...

Imi e teama sa iti scriu, Fiindca stiu Ca IUBIREA A murit. E-n sicriu. Non-respira-n taina mea. Tot ce-a fost placere sfanta S-a tot scris Si s-a permis Tot poemul ce ne-ncanta Sa-si spuna "iubit". Mi-e teama sa nu ma pier; Sa nu pierd,ma ud in fier; Sa nu-i imit, Sa nu-ntelegi surasu-mi nud gresit. Tot ce-a fost menit sa arda vesnic, Pur,perfect,nemarginit, A fost inchis intr-o slova: A iubi. Nu-i de-ajuns. E preamult de spus. Realizez abia acum, Cuvintele ce ti le zic 'S raze insignifiante, Colorata parte A nimic. Plange-n mine soare, Lacrimi de lumina. Mi-ascund umila fiinta intr-o rima, Etern muritoare, Etern tremuratoare,asteptand O suflare Din esenta ta sublima.

Platon

Trece Platon,printre sosele de nori. Lumea zace strivita sub un teanc de scrisori. Un zambet se-adoarme,spanzurat de boli, De lune blande si albi sori. Pe ochii sai se-agata,murind,o iarna. Razeaza vocea-i peste crengi,salina,astenista, Se-aude desertaciunea cinand in a sa haina. Oare exista? Din randuri se ridica,trandafir, Cu petala mica, Recita mandru astrii,in vorbe: Cica,cica... * Inchide-n pagini calde soarele; Calatori cu sapca inchinata Tulbura inelul de lacrimi lenese. Vrajitoarele Intind,vestede crengile De salcie. Jos,e pescar.Impunge luna Si-o tremura.Ea creste; Se ridica-o zare albastra Si din gura lui lumina,neonata, Straluceste. Pasii sai,pe poarta vremii,inzoresc. Se-aprinde sambul de-ntuneric In vatre:"Mori..." Si,scanteind in pielea-i suflet, Trece Platon,printre viitori.